Pages

5 august 2012

AV - finished



Am zis sa scriu pe blog ca să vă ofer o părere la cald. Doar ce am terminat de citit toată seria AV. Încă sunt surescitată după ce am parcurs ultimele pagini, extrem de concentrate în acţiune, dezvăluiri şocante şi muuuulte altele. Sunt şi puţin tristă, sinceră să fiu, pentru că aşa păţesc atunci când termin o serie care mi-e dragă. O sa îmi lipsească Rose, Lissa, Dimitri, Adrian, Christian, Jill şi restul personajelor. Cred că o să mă apuc de Bloodlines în engleză, nu mai am răbdare până apare în limba română.
Pot spune că primul volum şi ultimul au fost cele mai bune din serie, în opinia mea. Volumul 4 a fost cel mai plictisitor, cu toată călătoria lui Rose în Siberia. Celelalte volume au fost OK, şi nu pot să aleg unul favorit. Cât despre recenziile cărţilor din seria AV, ştiu că nu am mai scris, dar am aşteptat să termin toată seria şi să îmi fac o părere generală, apoi voi face recenziile următoarelor volume
Cei care aţi terminat şi voi de citit seria AV, ce părere v-a făcut dezvăluirea şocantă a criminaluiui din ultimul volum? Eu una am făcut ochii cât cepele când am citit. Nu-mi venea să cred. Şi ce părere aveţi despre concluzionarea triunghiului amoros dintre Rose, Dimitri şi Adrian?
Dacă nu aţi citit seria AV de Richelle Mead, nu mai aşteptaţi şi daţi fuguţa la librărie/bibliotecă şi citiţi-o, sau cumpăraţi-o de pe site-ul Corint, la un super preţ, cu un singur click aici.

10 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Sunt 6 volume, toate fenomenale. Plus ca mai e si pachetul la 100 de lei. Eu le-am cumparat printr-un alt pachet la pretul de 170 de lei, deci te rog sesizeaza diferenta.

      Ștergere
  2. Acelaşi sentiment l-am avut şi eu. Pur şi simplu, nu-mi imaginam viaţa după al şaselea volum din AV :)) Îmi e foarte dor de Rose, Dimitri, Abe, Christian... de toţi. Am început să recitesc al doilea volum. Nu ştiu cât mai rezist pâna la Bloodlines. Oricum, nu cred c-o să fie la fel, cu Sydney ca narator, dar atâta timp cât e şi Adrian pe-acolo, eu sunt mulţumită :D
    Am un ebook Bloodlines; dacă vrei, dă-mi e-mail-ul tău şi ţi-l trimit :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da, vreau. Trimite-mi pe adresa de mail de la pagina "Contact". Multumeeesc >:d<

      Ștergere
  3. Si eu le-am cumparat cu super oferta de la Corint :D. Am terminat volumul 3 acum o vreme si abia astept sa citesc restul seriei >:d<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa vezi ce tare o sa fie ultimul volum >:d<

      Ștergere
  4. Uneori ma simt asa de naspa ca sunt printre putinii care nu au citit inca seria... Cred ca o s-o fac cat de curand, multi bloggeri m-au convins ca merita prin postarile lor:).

    Dee.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Citeste-o si nu o sa regreti. Este o serie superba, cu personaje foarte bine conturate. Ca sa iti faci o idee, poti sa vezi recenziile mele la primele doua volume ale seriei de la pagina cu recenzii :D

      Ștergere
  5. Uff, eu am asteptat ceva vreme intre volumele 4, 5 si 6 si a fost am groaznic, insa ma bucur ca nu le-am citit deodata caci probabil ar fi fost mindblowing... oricum au fost... anyways, abia astept restul recenziilor :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost mindblowing. ce mai, o furtuna a emotiilor si tot tacamul :)). Vezi ca am postat deja recenzia la volumul 2 :*.

      Ștergere