Pages

31 mai 2012

"Adevăr sau provocare" de Sara Shepard


Pe scurt: Cum ar fi dacă ai simţi că viaţa îţi este ameninţată? Ce-ai face ca să te salvezi? Ai fi în stare să te dai drept altcineva? Niciodată nu spune niciodată! Viaţa mea perfectă era o minciună. Acum aş face orice ca să dezvălui adevărul. Până nu demult, aveam tot ce-şi poate dori o fată: prieteni extraordinari, un iubit superdrăguţ, o familie iubitoare. Dar niciunul din ei nu ştie că am dispărut – că sunt moartă. Ca să rezolve misterul morţii mele, sora mea geamănă pierdută cu mult timp în urmă, Emma, se dă drept mine. Iar ucigaşul meu îi pândeşte fiecare mişcare. Îmi aduc aminte foarte puţine lucruri despre viaţa mea, aşa că nu pot decât s-o urmăresc pe Emma, care încearcă să afle cum şi unde am dispărut. Dar cu cât sapă mai adânc, cu atât mai mulţi suspecţi scoate la iveală. Se pare că eu şi prietenele mele jucam o mulţime de jocuri – jocuri care distrugeau vieţile altora. Oricine ar fi putut dori să se răzbune... şi să ne vadă pe mine – şi acum şi pe Emma – moarte. Să continue jocul minciunii! Adevăr sau minciună?

Opinia mea: Comparativ cu primul volum al seriei, Adevăr sau provocare este la fel de palpitant, însă atracţia tot mai ridicată dintre Ethan şi Emma face ca această carte să fie superioară din punct de vedere al prezenţei elementului de romance ca şi noutate. Acţiunea este bine închegată şi romanul începe în forţă cu un cadou suspect pentru Emma. Mi-a plăcut că autoarea a  insistat pe evoluţia Gemenelor Twitter, care ascund un secret şi care niciodată nu sunt ceea ce par a fi. M-a impresionat foarte mult momentul petrecut între Emma şi tatăl lui Sutton, dar şi flash-back-urile lui Sutton legate de renumita farsă cu trenul, de care Emma evident că nu are habar. La fel ca şi în Jocul Minciunii, Sutton fantoma intervine cu comentarii ironice, amuzante sau chiar şocante uneori şi încă o dată mi-a părut rău că cele două surori nu se vor cunoaşte niciodată. Finalul a fost marcat de răsturnări de situaţie şi de apariţia unui personaj relativ nou (nu vă pot spune de ce este relativ nou fără să vă dau spoilere). Lectura cărţii Adevăr sau provocare a fost una care mi-a dat fiori pe şira spinării, m-a făcut să simt fluturaşi în stomac (Ethan e aşa de sexy!) şi care m-a făcut să vreau să citesc cu ardoare continuarea care, sper eu, va apărea curând. V-o recomand cu cea mai mare căldură, Sara Shepard demonstrând încă o dată că devine încetul cu încetul o zeiţă a suspansului.

Citat preferat: Duşmanii mei sunt pretutindeni. Şi uneori tocmai cei pe care - i bănuim mai puţin se dovedesc a fi marile noastre ameninţări.
 
Date tehnice:
Titlu original: Never Have I Ever
Autor: Sara Shepard
Editura românească: Leda
Traducere: Sorin Petrescu
Nr pagini: 320
Aparitie: 2012
Notă: ***** (din 5)

Melodie: Florence + The Machine - Never Let Me Go

30 mai 2012

Look what I've found! (9)

I'm simply speechless.

CREATURA, primul volum dintr-o serie de Nely Cab, în curând la Editura LEDA

Sunt mai mult şi totodată mai puţin decât o fiinţă omenească.
Printr-un miracol, sunt încă în viaţă.
Aceasta este povestea primei mele iubiri, povestea fostei mele vieţi, şi povestea renaşterii mele.
Când Isis Martin, o tânără de şaptesprezece ani, are probleme cu somnul din cauza unor vise tulburătoare despre o fiară îngrozitoare, ea decide să-şi înfrunte temerile. Dar ceea ce descoperă este altceva decât o fiinţă ameninţătoare.
Creatura cu înfăţişare omenească, mai exact cu chipul unui băiat  ce portă numele David Chios, o asigură pe Isis că nu este rodul imaginaţiei ei. Nevrând să-i accepte ca atare mărturisirea, Isis îi pune vorbele la îndoială, cerându-i  să-şi arate abilităţile – o provocare pe care acesta o acceptă.
În visele ei, Isis  dă, fără să ştie, peste existenţa tăcută a genealogiei divine a celor uitaţi de mult de oameni.
Într-un orăşel vechi din sudul Texasului, povestea o poartă pe Isis pe cărarea iubirii neîngăduite şi a unor adevăruri pasionante care pot schimba viaţa. Călătoria lui Isis Martin, care se va dovedi una iniţiatică până la urmă, va lăsa cu siguranţă cititorul dornic să afle mai mult. Mai ales că are, după cum veţi vedea, un final puternic şi surprinzător.
Un fantasy electrizant, cu un suflu nou, care categoric merită citit.
NELY CAB locuieşte în sudul Texasului împreună cu soţul şi fiul ei. În afară de scris, lui Nely îi place să deseneze şi să picteze. Copacul de pe coperta acestei cărţi este o dovadă a talentului lui Nely.

29 mai 2012

"Fantomele ne ştiu toate secretele" cu Bravo Girl


 Ce mai aşteptaţi? Daţi fuguţa la chioşc şi cumpăraţi-o dacă nu o aveţi în bibliotecă. Eu mi-am luat-o :)

Bookfest 2012


Mi-aş dori atât de mult să ajung şi eu pe la Bookfest, dar nu sunt sigură dacă voi reuşi, timpul din păcate nu-mi permite. Însă iată de ce oferte se pot bucura de cei care vor vizita Pavilionul expoziţional Romexpo:

SALONUL INTERNAŢIONAL DE CARTE BOOKFEST, 30 mai – 3 iunie 2012, Romexpo, Pavilionul 15 (C1)

Editurile CORINT, CORINT JUNIOR şi LEDA, din Grupul Editorial Corint, vă aşteaptă la Salonul Internaţional de Carte BOOKFEST cu promoţii şi oferte excepţionalereduceri între 25% şi 70% din preţul de catalog şi preţuri unice (5 lei, 10 lei, 15 lei şi 25 lei), lansări de carte şi nu în ultimul rând noutăţi.
Sâmbătă, 2 iunie 2012, ora 17:00 / Editura CORINT
Lansarea cărţii NOAPTEA de Elie Wiesel
Prezintă: Stejărel Olaru şi Bedros Horasangian
Duminică, 3 iunie 2012, ora 12:00 / Editura CORINT
Lansarea cărţii CUM SĂ FII AS ÎN CREŞTEREA ŞI ÎNGRIJIREA COPILULUI
de Louise Heren & Susan McMillan
Prezintă: Simona Calancea (redactor-şef revista BABY) şi Ştefana Samfira (actriţă)
Editura CORINT le aduce de 1 iunie micilor cititori o nouă ediţie a lui PINOCCHIO de Carlo Collodi, într-o prezentare grafică de excepţie.
Titluri noi apărute la Editura CORINT JUNIOR special pentru Bookfest:
DESTINUL VRACIULUI, Cartea a opta din seria CRONICILE WARDSTONE de Joseph Delaney
MOARTĂ ŞI ÎNVIATĂ, Cartea a doua din seria MADISON AVERY de Kim Harrison
Sâmbătă, 2 iunie 2012, ora 12:00 / Editura LEDA
Lansarea cărţii CELE TRE1SPR3ZECE MOTIVE de Jay Asher
Prezintă: Elisabeta Lasconi (profesor şi critic literar) împreună cu elevi ai Colegiului German GOETHE
PROMOŢII GRUPUL EDITORIAL CORINT BOOKFEST 2012
PACHETE BOOKFEST_SERII EDIŢII DE BUZUNAR
  • VAMPIRII SUDULUI/ TRUEBLOOD de Charlaine Harris (vol. 1-10) preţ 55 lei / pachet complet
  • FORŢELE RĂULUI ABSOLUT de Kelly Armstrong (vol. 1-3) preţ 16,50 lei / pachet complet
  • JURNALELE VAMPIRILOR de L.J. Smith (vol. 1-4) preţ 22 lei / pachet complet
  • CERCUL SECRET de L.J. Smith (vol. 1-3) preţ 16,50 lei / pachet complet
ORA DE REDUCERI. Între orele 14:00 şi 15:00 cititorii noştri pot cumpăra cu 50% reducere orice titlu aflat în acea zi în promoţie. Promoţia nu se aplică la pachetele speciale şi la titlurile cu preţ unic (1, 5, 10, 15 şi 20 lei).
Miercuri, 30 mai: Ora de reduceri CORINT (ghiduri turistice, ghiduri de călătorie, ghiduri de conversaţie vizuale, limbi moderne în 20 de paşi, ghiduri de conversaţie în călătorie)
Joi, 31 mai: Ora de reduceri LEDA (cărţi şi serii fantasy & distopii)
Vineri, 1 iunie: Ora de reduceri CORINT JUNIOR (cărţi şi serii fantasy pentru adolescenţi)
Sâmbătă, 2 iunie: Ora de reduceri LEDA (cărţi non-fantasy pentru adolescenţi)
Duminică, 3 iunie: Ora de reduceri CORINT (cărţi practice: self-help, cărţi de medicină şi de bucate)
Cărţile din ediţiile de buzunar – PREŢ SPECIAL PENTRU TÂRG: 6,90 lei / orice titlu.
Toate titlurile apărute înainte de 1 ianuarie 2011 vor putea fi achiziţionate cu reducere de 40% pe toată perioada târgului. Promoţia nu se aplică la pachetele speciale şi la titlurile cu preţ unic (1, 5, 10, 15 şi 20 lei).
► Cărţile din seriile Ice Age şi Open Season vor putea fi achiziţionate pe perioada târgului cu doar 1 leu.

Bookfest, Salonul International de Carte, isi deschide si anul acesta portile pentru pasionatii de lectura. Evenimentul, organizat la Romexpo de Asociatia Editorilor din Romania si ajuns la editia a VI-a, este unul dintre cele mai importante din spatiul cultural autohton, menit sa promoveze lectura si produsele editoriale de calitate.
Ca in fiecare an, Editura Nemira va asteapta la Bookfest cu noi aparitii, lansari de carte si promotii.
Iata ce lansari de carte v-am pregatit la editia din acest an Bookfest:
Romanul "Fiicele lui Allah" scris de Nedim Gursel, autor de origine turca stabilit in Franta, va fi lansat sambata, pe data de 2 iunie, la ora 11, la standul Institutului Francez. Romanul se bazeaza pe credinta pagana pre-Islamica referitoare la originea femeilor, considerate a fi ingeri si totodata, fiicele lui Allah.
Cartea a starnit controverse in Turcia, fiind etichetata drept blasfematoare si i-a adus autorului un proces."Ficele lui Allah" este recomandata tuturor cititorilor pasionati de cartile scrise de Orhan Pamuk si Salman Rushdie. La lansarea cartii vor fi invitati criticul literar Cezar Paul-Badescu, jurnalista Iulia Badea Gueritte, precum si traducatoarea romanului, Luminita Munteanu. Pe langa lansarea oficiala de la Bookfest, scriitorul Nedim Gursel va mai avea o lectura la Noaptea Literaturii, care va avea loc miercuri seara.
Scriitoarea Ana-Veronica Mircea, cunoscuta de cititori ca traducatoarea a multor carti SF de succes, isi lanseaza tot sambata cartea de povestiri science fiction "Floarea de loldilal". Lansarea va avea loc la standul Nemira, in pavilionul C3 de la ora 15:00. Alaturi de autoare, vor fi prezenti ca invitati scriitorii Liviu Radu si Stefan Ghidoveanu.
Un alt scriitor roman, de aceasta data Dan Santa, isi va lansa cartea la standul Nemira din cadrul Bookfest. Romanul "Genunea cu ingeri" va fi lansat sambata, 2 iunie, incepand de la ora 15.45. Sunt invitati, alaturi de autor, criticul literar Paul Cernat si scriitorul Octavian Buda.
De asemenea, la standul Nemira veti gasi peste 700 de titluri, o reducere generala de 25% , alaturi de alte oferte speciale: oferte 2+1 cadou, carti la 5 si 10 lei, zeci de pachete cadou si multe noutati editoriale.
Va asteptam la standul Nemira si cu alte surprize!

Va așteptăm la Bookfestul de săptămâna viitoare (30 mai – 3 iunie, la Romexpo) cu cel mai râvnit bestseller erotic al momentului, cu o nouă colecție de SF & Fantasy, cu o carte esențială pentru mediatori, dar și cu sfaturi de homeopatie sau de psihologie practică (pentru frații certăreți).    

          
15. Odiseea zeilor,
în care mitologia grecilor (cu centauri, zeițe și Atlantide) este rescrisă de paleoastrologul Erich von Däniken, pentru care războiul dintre zeități reprezintă, de fapt, urmele contactului cu civilizații extratrestre.
ce boli poți vindeca de unul singur?, care este profilul tău homeopatic? și cum funcționează medicamentele homeopatice? – găsești răspunsuri clare în cartea doctorului francez Alain Horvilleur, secretar general al Organizației Medicale Homeopatice Internaționale.
13. Copilul german,
un nou policier din Seria Neagră, în care suedeza Camilla Läckberg duce mai departe aventurile Ericăi Falck – femeia tocmai descoperă niște schelete naziste prin dulăpiorul familiei…
de ce ne înjurăm în trafic?, de ce murim de ciudă pe capra vecinului?, avem nevoie oare de un Minister la Stimei de Sine? Aflați răspunsurile din colecția de microeseuri psihanalitice ale profesorului Vasile Dem. Zamfirescu.
11. Pământul oamenilor liberi
începe cu un tânăr copist de texte sacre dintr-un sat moldovenesc – cum vă sună povestea? Încercați romanul îmbibat de magie și politic al Lilianei Lazăr, autoare care trăiește în Franța și a fost premiată pentru acest roman în 2009 de Organizația Internațională a Francofoniei.
    
   
10. Simplu, Daria
este tot o poveste autohtonă, de data aceasta cât se poate de reală și de tragică, scrisă sub formă de jurnal de o tânără învinsă de cancer anul trecut, la doar 21 de ani – memoriile de față vin după un premiu pentru jurnal din 2008 oferit de Uniunea Scriitorilor.
9. Floarea vârstei:
un alt fel de vorbi despre viața la 60 de ani – Jane Fonda își spune povestea maturizării, asezonând grăunțele de înțelepciune și anecdotele biografe cu exerciții fizice, dietetice și de meditație.    
8. Dragul meu dușman, prietenul meu periculos:
psiholoaga londoneză Dorothy Rowe folosește datele neuroștiințelor și psihoterapiei pentru a face pace între frații certați de-o viață.
7. Pe aici au trecut cuțitarii
este un roman special care tocmai a căpătat Premiul Pulitzer pentru Ficțiune (pe 2011) – o povestea tăioasă și inteligentă despre scurgerea timpului, showbiz și supraviețuire. Jennifer Egan vă va surprinde prin prospețimea scrisului!
află care sunt hainele, slujba și partenerul care ți se potrivesc cel mai bine, plecând de la profilul tău senzorial. Ghidul în călătoria de autodescoperire va fi specialista în neuroștiințe și psihologie educațională Winnie Dunn.
   
   
5. Muntele de la miezul nopții:
sorbonardul Jean-Marie Balas de Roblès (l-ați citit deja cu fascinantul ”Acolo unde tigrii sunt la ei acasă”) revine cu o nouă istorie, țesută sub formă de mandală – cea a unui paznic de liceu iezuit care apucă pe drumul către Shambala.
o carte esențială pentru un job tot mai la modă – cum să îți dezvolți abilitățile de pacificator, de persoană în stare să stingă conflicte și dispute ajunse în pragul tribunalului?
3. Fizica viitorului:
pe ludicul fizician Michio Kaku îl știți probabil din Fizica imposibilului. În noua traducere faceți cunoștință, pe calea interviurilor, cu zeci de savanți în energie, inteligență artificială sau medicină care ”inventează” viitorul în laboratoarele lor.
2. Cronoliții
neașteptat pentru mulți, Editura Trei debutează cu o colecție de SF și Fantasy, botezată Epsilon. Primele două cărți din această vară: antologia Nebula 2011 și romanul canadianului Robert Charles Wilson, o poveste despre niște gigantice statui ițite peste noapte pe tot Pământul ca să profețească… hm, o să vedeți ce…
1. Cele 50 de vicii ale domnului Grey
Fostă producătoare TV, E.L. James și-a filtrat toate fanteziile erotice într-un bestseller mult-așteptat și la noi, o carte (prima parte dintr-o trilogie) devenită hit mai întâi ca e-book, vândut într-un an în 250.000 de exemplare.

Look what I've found! (8)

Câteva noutăţi în materie de cărţi...
Ţineţi în mână o istorisire de o importanţă vitală care dezvăluie adevărul ascuns despre aceste vremuri primejdioase…
VRĂJITOR ŞI VRĂJITOARE, volumul 1 din seria omonimă de JAMES PATTERSON şi Gabrielle Charbonnet
Magie + mai multe dimensiuni + răzvrătire împotriva unui guvern totalitar + copii care conduc lumea + dragoste + aventuri + suspans! Pare combinaţia perfectă pentru o carte bună, nu-i aşa?
Într-o lume orwelliană a unui guvern totalitar numit Noul Ordin, copiii, şi mai ales adolescenţii rebeli, trebuie să se supună, sau să moară.  Pentru Wisty, o fată de 15 ani, şi fratele ei Whit, de 17, viaţa se schimbă la 180 de grade când sunt luaţi într-o noapte de lângă părinţii lor şi închişi într-o temniţă secretă pentru o vină despre care ei nu ştiu nimic – fiind apoi judecaţi într-o parodie de proces şi condamnaţi la moarte. Dar în vreme ce sunt captivi în acest oribil coşmar, Wisty şi Whit descoperă că au puteri incredibile, pe care însă nu ştiu cum să le controleze. Vor putea ei oare să descopere o cale de a-şi folosi abilităţile de vrăjitori pentru a se salva, şi pentru a-şi salva şi părinţii – şi poate că în final şi lumea lor?
O carte plină de magie, aventuri şi umor, surprinzătoare, energică, scrisă într-un ritm alert, care te ţine în tensiune, cu întorsături spectaculoase de situaţie, o intrigă captivantă şi doi eroi plini de spirit şi ingeniozitate!
SERIE TRADUSĂ ÎN 19 ŢĂRI – BESTSELLER NEW YORK TIMES – BESTSELLER USA TODAY – BESTSELLER PUBLISHERS WEEKLY
„M-am născut pentru a scrie această poveste. Citiţi mai departe, atâta vreme cât mai puteţi…” – James Patterson
Cartea are 352 de pagini, format 13×20 cm, este cartonată cu supracopertă şi are preţul de listă 39,90 lei.

Moştenirea de Christopher Paolini

http://www.raobooks.com/images/titluri/coperta_2683_big.gif
 A început cu Eragon...
Şi se încheie cu Moştenirea.
Nu cu mult timp în urmă, Eragon, Biruitorul Umbrei, Călăreţul
Dragonului, nu era decât un biet băiat de fermier, iar dragonul său,
Saphira, doar o piatră albastră în pădure. Acum, soarta unei întregi
civilizaţii se află pe umerii lor.
Lungi perioade de antrenament şi lupte au adus cu ele victorii şi
speranţă, dar şi pierderi îngrozitor de dureroase. Şi, cu toate acestea,
adevărata luptă încă nu a început: trebuie să-l înfrunte pe Galbatorix.
Iar când o vor face, vor trebui să fie suficient de puternici pentru a-l
învinge. Şi dacă ei nu vor reuşi, nu va mai exista altcineva. Nu va mai
exista o a doua şansă.
Călăreţul şi dragonul său au ajuns mai departe decât ar fi îndrăznit
cineva să spere. Dar vor reuşi ei să-l răstoarne pe maleficul rege şi să
reinstaureze dreptatea în Alagaesia? Şi, dacă da, cu ce preţ?

Cartea are 800 de pagini şi va apărea pe 25.06.2012 la editura Rao.

http://www.raobooks.com/images/titluri/coperta_2680_big.gifTalismanul norocos de Nicholas Sparks 

Un fost puşcaş marin american pe nume Logan Thibault găseşte în deşertul
irakian fotografia unei femei zâmbitoare, care va deveni un fel de
amuletă în perioada în care rămâne în Irak. La puţin timp după aceea, el
începe să aibă noroc: câştigă la pocher sau chiar supravieţuieşte unui
atac cu bombă în care îşi pierd viaţa doi dintre cei mai buni camarazi
ai lui. La întoarcerea în Colorado, Thibault nu-şi poate scoate nici
poza, nici pe femeie din minte, aşa că îşi propune să o găsească. O
sensibilă poveste de dragoste care va emoţiona pe oricine o citeşte.

Cartea are 352 de pagini şi va apărea la editura Rao.



Nu mai aşteptaţi şi comandaţi!



pcdb_03.jpgpcdb_07.jpgpcdb_08.jpg
pcdb_05.jpgpcdb_06.jpg

pcdb_09.jpg

26 mai 2012

Leda, puţină imaginaţie şi un ac bun :)

Am reuşit în sfârşit să termin de brodat sigla Leda pe o pereche mai veche de blugi de-ai mei. Ideea mi-a venit când am văzut coperţile la "MM şi secretele lor" şi mi-am zis că trebuie neapărat să îmi fac şi eu aşa ceva.
Aşa că voilà:



Aici un prim-plan cu creaţia mea :)

 

Şi aici m-am îmbrăcat cu ei ca să vă faceţi o idee.

 Deci, ce părere aveţi? :D

UPDATE: Vă mulţumesc mult pentru feed-back-ul pozitiv pe care l-am primit de la voi, cititorii mei :). Şi de asemenea îi mulţumesc mult lui admin de pe blogul editurii Leda şi editurii leda, pentru că este cea mai tare!

Look what I've found! (7)

THE GODDESS TEST de Aimée Carter în portofoliul LEDA



                      

Toate fetele care au trecut prin încercarea asta nu au avut sorţi de izbândă.
Acum este rândul lui Kate.
Kate şi mama ei au fost întotdeauna foarte apropiate – acum însă aceasta este pe moarte. Iar ultima sa dorinţă este să se mute înapoi în casa în care a copliărit. Aşa încât Kate va trebui să meargă la o nouă şcoală, să se adapteze la o viaţă fără nimeni apropiat din familie în jur şi să se obişnuiască cu gândul că mama ei s-ar putea să nu supravieţuiască toamnei.
Dar Kate îl întâlneşte pe Henry. Brunet.  Misterios. Fascinant.  Acesta pretinde că ar fi Hades, zeul împărăţiei subpământene  – iar dacă ea va accepta târgul pe care i-l propune, el o va ţine pe mama ei în viaţă, timp în care Kate va trebui să treacă prin şapte încercări.
Kate este convinsă că Henry este nebun – dar în clipa în care îl vede readucând o fată la viaţă totul este pus sub semnul întrebării. Acum salavarea mamei ei pare o idée posibilă, chiar dacă nebunească. Dacă va reuşi, va deveni viitoarea mireasă a lui Henry … şi zeiţă.
Dacă dă greş…
“O reinterpretare originală a miturilor greceşti adaugă strălucire acestei poveşti romantice.” Cassandra Clare, autoarea seriilor Instrumente mortale şi Dispozitive infernale

O vreau, este prea super, chiar o vreau!

23 mai 2012

Concurs pe blogul "Aripi de Hârtie"


Click aici pentru detalii. Concursul se desfăşoară din 23 mai pana pe 6 iunie şi are drept premiu cartea "Urâţii" de Scott Westerfeld. Aşa că nu mai staţi şi participaţi :). Mult succes tuturor!

21 mai 2012

Look what I've found! (6)

Am de prezentat câteva noutăţi: JV volumul 8, Fantoma la Leda (cât am aşteptat cartea asta!) şi... Şovăire aka. Linger, volumul 2 al seriei Lupii din Mercy Falls, la Rao! (wow, nu pot să cred că o sa apară; recenzia volumului 1 aici).

FIŢI PREGĂTIŢI PENTRU VOLUMUL 8 AL SERIEI, ŞI TOTODATĂ PRIMUL VOLUM DIN NOUL CICLU VÂNĂTORII: FANTOMA
FANTOMA, volumul 1 din ciclul VÂNĂTORII, seria JURNALELE VAMPIRILOR,volumul 8, creată de L.J. SMITH
 
ELENA ESTE ÎN PRIMEJDIE! AMENINŢATĂ DE O APARIŢIE SUMBRĂ VENITĂ DIN LUMEA DE DINCOLO, EA NU POATE FI PROTEJATĂ DECÂT DE CEI DOI FRAŢI SALVATORE, STEFAN ŞI DAMON…
Elena Gilbert şi prietenii ei au luptat împotriva spiritelor malefice şi au reuşit să salveze orăşelul Fell’s Church, dar cu un preţ foarte mare: viaţa lui Damon Salvatore.
Cândva, Damon se luptase crâncen cu fratele lui, vampirul Stefan, să câştige inima Elenei. Cum Damon a dispărut, Elena şi Stefan pot fi în sfârşit împreună. Şi-atunci, de ce Elena visează în continuare la Damon?
În timp ce sentimentele ei faţă de Damon devin tot mai profunde, Fell’s Church e bântuit de o apariţie sumbră. Elena ştie cum este în iad, dar un asemenea demon nu a mai văzut niciodată. Singurul lui scop este s-o omoare pe Elena şi pe cei dragi ei…
*
Dragă Jurnalule,
SUNT ACASĂ! Nici nu îndrăznesc să cred, dar iată-mă aici!
Întregul Fell’s Church are şansa unui nou început. Dar, cu excepţia mea şi a prietenilor mei apropiaţi – Meredith, Bonnie, Matt, dragul meu Stefan şi doamna Flowers – nimeni altcineva nu ştie că viaţa nu s-a mai scurs ca de obicei de la Ziua Oraşului încoace.
Am reuşit! Am salvat pe toată lumea!
Pe toţi, cu excepţia lui Damon…
Ceea ce e ciudat – de fapt, ridicol – este acest sentiment de speranţă care se naşte în adâncul meu. Şi dacă, îmi tot spun, şi dacă de fapt, cumva, Damon n-a murit?
Şi apoi speranţa se destramă, pentru că el e mort, şi trebuie să accept asta. Dacă vreau să rămân puternică, nu mă pot minţi singură.
Dar speranţa mi se furişează din nou în suflet. Şi dacă…?
Elena

Cartea are formatul 13 x 20 cm, cartonată, 448 pagini, preţ: 39,90 lei. La precomandă beneficiaţi de reducerea de 25% şi de transportul gratuit, data de aparitie: 1 iunie 2012.

ŞOVĂIRE, VOLUMUL 2 AL SERIEI LUPII DIN MERCY FALLS DE MAGGIE STIEFVATER

În "Fior", Grace şi Sam s-au găsit. Acum, în "Şovăire", trebuie să lupte
ca să rămână împreună. Pentru Grace, asta înseamnă să-şi înfrunte
părinţii şi să păstreze un secret deosebit de periculos despre ea
însăşi. Pentru Sam înseamnă să se împace cu trecutul său ca vârcolac şi
să afle cum poate supravieţui pe viitor. Dar mai apare şi un lup nou, pe
nume Cole, al cărui trecut ar putea distruge întreaga haită. Iar Isabel,
care deja şi-a pierdut fratele, este atrasa oricum de Cole.
"Şovăire" ne vorbeşte despre ambele laturi ale iubirii, cea întunecată
şi cea luminoasă şi despre puterea oamenilor de a depăşi obstacole prin
forţa dragostei.





UPDATE: Şi, să nu uităm de o megaofertă la editura Leda: 

ACADEMIA VAMPIRILOR volumele 1-6 la SUPERPRET!
În perioada târgurilor KILIPIRIM şi BOOKFEST, adică de azi pănă pe 3 iunie, seria Academia Vampirilor poate fi achiziţionată la superpreţul de 99,90 lei, atât de la standurile noastre, cât şi online. La comenzile online beneficiaţi şi de transport gratuit. Grăbiţi-vă, oferta este limitată în funcţie de stoc.

19 mai 2012

Look what I've found! (5)

Puneţi-vă centura! Aceasta este o cursă care demarează în forţă şi în care se accelerează încă şi mai mult pe parcurs!
EXPERIMENTUL ANGEL, volumul 1 din seria MAXIMUM RIDE de JAMES PATTERSON
http://www.ledabooks.ro/blog/wp-content/uploads/2012/05/MR1.jpgBUN VENIT ÎN COŞMARUL NOSTRU
Asta-i povestea mea, povestea familiei mele, însă ar putea fi, la fel de bine, şi povestea ta. Suntem cu toţii băgaţi în chestia asta, crede-mă pe cuvânt… Continuă să citeşti, nu lăsa pe nimeni să te oprească.
Max         
Max Ride, tânăra de paisprezece ani, ştie ce înseamnă să te ridici deasupra lumii – la propriu! Ea şi ceilalţi membri ai stolului – Fang, Iggy, Nudge, Gasman şi Angel – sunt nişte copii obişnuiţi, doar că au aripi şi pot zbura. Pentru unii, pare un vis minunat, însă viaţa lor se poate transforma într-un adevărat coşmar în orice clipă… ca atunci când Angel, cea mai mică din stol, este răpită şi dusă înapoi la „Şcoală”, locul în care ei au crescut. Aici, închişi în cuşti, au fost cobaii unor aşa-zişi „savanţi”, care au experimentat asupra lor diverse modificări genetice, pentru ca în final copiii să fie 98% umani şi 2% păsări. Şi ca şi cum asta nu ar fi destul, ei sunt urmăriţi de Eliminatori, oameni-lupi, alte fiinţe mutante rezultate în urma experienţelor cumplite din laborator.
Nimic însă nu poate întrerupe călătoria micului stol, la capătul căreia copiii speră să afle răspunsul la întrebările care-i chinuie obsedant: cum au venit pe lume, cine sunt părinţii lor, de ce sunt superiori altor fiinţe umane, cum pot scăpa de creaturile blestemate care-i urmăresc şi multe, multe altele…
Serie vândută în peste 16 milioane de exemplare – Tradusă în peste 12 ţări – New York Times Bestseller (29 de săptămâni consecutiv pe locul întâi) – Publishers Weekly Bestseller – ALA Quick Pick pentru Tineri – Selectată în ALA/VOYA „Teens’ Top Ten” – Selectată de New York Public Library la categoria „Books for the Teen Age”- Recomandare Book Sense Pick – Recomadată de editorii de la KLIATT –  Premiul Autorul Anului acordat de Children’s Choice – În 2013, un film realizat de Seaside Entertainment  şi Universal Pictures.

Link-ul de precomandă a apărut deja. Aşa că nu mai aşteptaţi şi comandaţi ;)

18 mai 2012

Mailbox (5)


Am fost extrem de ocupată zilele astea cu şcoala şi n-am mai avut timp de blog. Dar am zis că trebuie să vă arăt ce am mai primit şi cumpărat. Iată:
- Acvila Legiunii a IX- a am primit-o cadou de la o prietenă care ştia că mi-o doream de mult timp
- Predestinaţi o am de la un schimb de cărţi
- Adevăr sau provocare şi Uneori, sub clar de lună le-am cumpărat de la precomenzi la editura Leda
- Fericire periculoasă şi Regele furtunilor sunt luate cu Libertatea pentru femei
- Iubitul virtual şi Secretul Hannei sunt luate cu Bravo
Şiiii, să nu uităm de Spulberă-mă, care are o copertă aşa de frumoasă:

 Am cam rămas în urmă cu recenziile, dar promit că o să mă revanşez imedat de cum termin perioada asta încărcată la şcoală. Să aveţi un week-end plăcut şi vă las pe final cu un cover super:


5 mai 2012

Look what I've found! (4)

Scuzaţi inactivitatea mea din ultima perioadă, dar săptămânile acestea sunt cele mai încărcate din tot semestrul. În perioada aceasta întunecată, plină de teze, ascultări, proiecte, examene (mult succes celor de a VIII-a şi a XII-a!) iată că apare şi câte vreo rază de soare. În cazul de faţă vorbesc despre ce cărţi se află în pregătire la editura mea preferată, şi anume Leda. Ta-daaaa:

MAXIUMUM RIDE de James Patterson
• vol. 1: EXPERIMENTUL ANGEL: link precomandă – TBA; apariţie – TBA

VĂJITOR ŞI VRĂJITOARE de James Patterson
• vol. 1: VĂJITOR ŞI VRĂJITOARE: link precomandă – TBA; apariţie – TBA

DIVERGENT de Veronica Roth
• vol. 2: INSURGENT: link precomandă – TBA; apariţie – TBA

JURNALELE VAMPIRILOR: VÂNĂTORII de L.J. Smith
• vol. 1: FANTOMA: link precomandă – TBA; apariţie – TBA


Mai am ceva de anunţat, şi anume că Leda, în colaborare cu revista Bravo Girl va publica în ediţie softcover Fantomele ne ştiu toate secretele  de Megan Crewe aka. Mai las-o moale cu fantomele (titlu schimbat fiindcă aşa a cerut revista).
Pe scurt: Singurii prieteni ai lui Cass McKenna, o fată de şaisprezece ani, sunt fantomele. Nu sunt deloc complicate, poţi avea încredere în ele, plus că pot afla secretele compromiţătoare ale celor din jur… iar lui Cass îi place să ştie totul despre colegii ei îngâmfaţi. Asta până când Tim, cel mai popular elev din şcoală, îi descoperă secretul şi, spre marea ei surpriză, îi cere ajutorul. Să fie aceasta cea mai bună ocazie pentru Cass să se împrietenească din nou cu cei vii…?
Nu am  citit-o fiindcă nu am prea auzit lucruri bune despre ea, dar la preţul de 11 lei mă risc şi o să o cumpăr ;)

Şi asta nu este tot (mă simt de parcă aş prezenta la teleshopping xD). Începând cu revista Bravo din 8 mai se vor publica cele 4 volume din seria Micuţele mincinoase şi secretele lor astfel:
  • Partea 1. Secretul Hannei, distribuită cu revista Bravo din 8 mai 2012
  • Partea 2. Secretul lui Emily, distribuită cu revista Bravo din 22 mai 2012
  • Partea 3. Secretul Ariei, distribuită cu revista Bravo din 5 iunie 2012
  • Partea 4. Secretul lui Spencer, distribuită cu revista Bravo din 19 iunie 2012
Pe scurt: Subiectul este plasat între acţiunea volumului patru (Incredibil) şi cinci (Imoral) din Micuţele mincinoase şi dezvăluie minciunile legate de anumite întâmplări nefericite petrecute în timpul vacanţei de iarnă din penultimul an de liceu al celor patru fete, şi ţinute ascunse până acum.
MICUŢELE MINCINOASE ŞI SECRETELE LOR are însă marea calitate de a putea fi citit deopotrivă şi de cei familiarizaţi cu această serie, dar şi de cei care de-abia acum vor să facă cunoştinţă cu personajele Sarei Shepard. Volumul este compus din patru parţi distincte, ce se citesc ca o serie de micro-romane independente, fiecare relatând câte un secret al uneia dintre cele patru eroine îndrăgite:
  http://www.ledabooks.ro/blog/wp-content/uploads/2012/04/MM-series.jpg

Trebuie să le citesc neapărat. Am văzut serialul şi mi-a plăcut. O să trebuiască să citesc seria Micuţele mincinoase cât mai repede.

UPDATE:
Începutul lunii iunie aduce o nouă serie (de 4 volume) împreună cu revista BRAVO GIRL: THE ASHLEYS de Melissa de la Cruz.
Din 12 iunie primul volum: O nouă senzaţie în şcoală
Pe scurt: Gaşca Ashleys este cea mai tare şi trage toate sforile la Şcoala particulară pentru fete a domnişoarei Gamble, din San Francisco. Cele trei tinere sunt superbe, bogate, cu un gust impecabil pentru ce e mai nou în modă – şi da, aşa e, pe toate le cheamă Ashley!
 Lauren Page a fost colegă cu ele de când se ştie, iar cele trei „vedete” ar putea să aibă totuşi o amintire vagă despre ce feste i-au jucat acesteia la grădiniţă… dar asta numai dacă sunt puse să facă un efort de memorie.
 Însă Lauren Page nu mai este fetiţa timidă de odinioară. Şi deşi şi-a schimbat cu totul lookul – de la hainele de mâna a doua la garderoba de mare clasă de pe podiumurile de modă (având acum chiar şi o asistentă personală pentru shopping!), pe dinăuntru a rămas aceeaşi persoană. Iar acea persoană s-a cam săturat de toate fiţele celor din jur.




Ce mai deliciu. Se pare că această vară va fi plină de cărţi care mai de care mai bune.  Am de citit o mulţime, plus cele pentru BAC, iar cum timpul nu-mi permite... La Valentine lecturez zilnic aproximativ două pagini. În ritmul ăsta o să o termin la Sfântul Aşteaptă. Ah, să vină odata vacanţa mai repede.
La final, o melodie care îmi place la nebunie şi este în ton cu mood-ul meu :




3 mai 2012

Look what I've found! (3)

SPULBERA-MĂ, Cartea întâi din seria ATINGEREA LUI JULIETTE de TAHEREH MAFI

"NU MĂ POŢI ATINGE”,
îi şoptesc.
MINT,
e ceea ce nu-i spun.
EL MĂ POATE ATINGE,
e ceea ce n-o să-i spun niciodată.
TE ROG, ATINGE-MĂ,
e ceea ce vreau să-i spun.
Dar când oamenii mă ating,
se întâmplă anumite lucruri.
Lucruri ciudate.
Lucruri rele.
LUCRURI FATALE.
Suntem într-o lume care se destramă, stăpânită de foamete şi violenţă.  Bolile distrug populaţia, nu mai există păsări care să zboare, iar norii arată ciudat. Restauraţia, facţiunea politică menită a salva o lume muribundă, dar care, îmbătată de putere, a devenit despotică, domină vieţile şi gândurile tuturor.  Ecosistemul  a fost distrus de abuzurile oamenilor, iar unul dintre rezultate este apariţia unor persoane cu abilităţi ciudate. Printre ele se numără şi Juliette, a cărei atingere e fatală. Nimeni nu ştie de ce e aşa, dar Restauraţia a găsit soluţia – după şaptesprezece ani în care a fost ostracizată de părinţi, colegi de şcoală şi întreaga comunitate, Juliette este închisă într-o celulă, căci atâta vreme cât nu poate să facă rău, nimănui nu-i pasă de ea.
Timp de 264 de zile, Juliette stă singură între patru pereţi, în 13 metri pătraţi de spaţiu. Însă lumea începe în sfârşit să se răzvrătească, iar conducătorii s-au răzgândit: poate că ceea ce pare a fi blestemul lui Juliette ar putea fi folosit cumva, poate că este exact arma de care au ei nevoie acum. Iar Juliette, după cele 6 336 de ore petrecute în singurătate, trebuie să aleagă: să fie pionul lor sau să lupte împotriva lor.
În acest roman de debut absolut electrizant, Tahereh Mafi prezintă o lume la fel de fascinantă precum cea din Jocurile foamei şi deapănă o poveste palpitantă, cu un super-erou, ce reaminteşte de The X-Men. Având un întreg arsenal de romance, pasiuni arzătoare, intrigi malefice şi suspans, Shatter Me este o distopie plină de prospeţime şi originalitate – piperată cu o doză de paranormal – care în mod sigur îi va lăsa pe cititori nerăbdători să afle continuarea.

Oh my Goooood!!! I'll Be Shattered ;) Aştept cartea asta de atât de mult timp încât atunci când am văzut postarea pe blogul editurii Leda am sărit în sus de bucurie (la propriu!). Acum nu mai rămâne decât să apară link-ul de precomandă şi să dau click :D.