Pages

3 aprilie 2012

"Bal mascat" de Melissa de la Cruz


Pe scurt: Schuyler van Alen doreşte o explicaţie legată de misterioasele morţi care au avut loc în râdurile tinerilor vampiri. Împreună cu Oliver, cel mai bun prieten al ei, Schuyler călătoreşte în Italia cu speranţa de a-l găsi pe singurul om care o poate ajuta – bunicul ei. Între timp, la New York, pregătirile sunt în toi pentru Balul Celor Patru Sute, o petrecere exclusivistă găzduită de cei mai bogaţi, puternici şi neumani – o gală a celor cu sânge albastru. Dar adevăratele pericole apar la after-party, un bal mascat organizat de şireata Mimi Force. O revelaţie, ascunsă în spatele măştilor, va schimba cursul destinului unui tânăr vampir pentru totdeauna. Plin de glamour, suspans şi folclor cu vampiri, acest al doilea episod din saga Sânge Albastru îşi va lăsa cititorii însetaţi să afle mai mult.

Opinia mea: Bal mascat, al doilea volum al seriei Sânge Albastru, ne determină să ne afundăm şi mai mult în lumea exclusivistă a vampirilor din Manhattan şi să ne punem şi mai multe întrebări decât în prima carte, încheiată atât de brusc, fiind o lectură mult mai palpitantă şi cu o acţiune alertă. Prezenţa bunicului Lawrence, un personaj drag mie, a oferit sare şi piper romanului, iar evoluţia relaţiei lui Schuyler şi Oliver (nu vă spun în ce mod, asta trebuie să aflaţi singuri!), dar şi intriga ţesută de apariţia unui nou personaj masculin şi... arătos, alături de răsturnările de situaţie m-au determinat să afirm că această carte a Melissei de la Cruz este net superioară volumului antecedent. Când am terminat cartea, m-am gândit: Asta a fost tot? Mai vreau!
Legat de minusuri, nu mi-a plăcut că Sky îşi descoperă puterile supranaturale încă din primul capitol, iar finalul a fost cam tras de păr şi oarecum previzibil. Să nu uităm nici de omniprezentele denumiri de firme celebre. Per ansamblu, Bal mascat este o carte bună, iar legenda originilor vampirilor şi fragmentele din arhive sunt extrem de interesante. Aştept să văd ce mi se va dezvălui în Revelaţii :).

Citat preferat: Schuyler observă cum i se ascut simţurile. Ştia că se mişcă foarte repede - atât de repede, încât simţea că toată lumea din jur stătea pe loc. Cu toate astea, femeia se mişca la fel de repede, dacă nu chiar mai repede, alunecând pe deasupra canalelor înguste care împânzeau oraşul, trecând pe lângă bărci cu motor şi îndreptându-se către cealaltă parte a insulei. Dar Schuyler se ţinea după ea, cele două creând o umbră de mişcare pe fundalul oraşului. Schuyler se trezi extrem de animată de această urmărire, ca şi cum şi-ar fi întins nişte muşchi pe care nu ştia că-i are.


Date tehnice: 
Titlu original: Masquerade
Autor: Melissa de la Cruz
Editura românească: Leda
Traducere: Mădalina Andrei
Nr pagini: 320
Apariţie:
2011
Notă: *** şi jumătate (din 5)
 
Melodie: One Republic - All The Right Moves

5 comentarii:

  1. iubesc seria asta, astept urmatoarele volume

    RăspundețiȘtergere
  2. Oooo, stai sa vezi "Revelatii"! AAia da volum tare! Da cam sec. Imi place recenzia si seria <3

    RăspundețiȘtergere
  3. Din pacate nu am citit nici un volum din serie. Adoor melodia, am vazut-o pe Kiss Tv acum cateva saptamani.

    Frumos blog !
    Poate imi faci si mie o vizita aici:
    http://pagesfrombooks.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc de laude, sper sa citesti seria cat mai curand, este foarte draguta.
    Fii sigura ca o sa te vizitez ;)

    RăspundețiȘtergere