Pages

31 martie 2012

O leapşă extrem de interesantă :)

1. Ce carte ai recomanda unui dezamagit in dragoste si de ce?
Zodia Îndrăgosţilor de Gulia Carcasi pentru că demonstrează că poveştile de dragoste se pot finaliza şi cu happy-end.
2. Ce carte ai recomanda iubitului si de ce?
Nu răspund la întrebarea aceasta din motive subiective :)
3. Ce carte ai recomanda celui mai bun prieten si de ce?
Divergent de Veronica Roth sau Jocurile Foamei de Suzanne Collins. Sigur i-ar plăcea distopiile.
4. Ce carte ai recomanda unui copil de 10 ani si de ce?
Seria Harry Potter de J. K. Rowling. Eu aşa am început să citesc romane şi pur şi simplu nu ai cum să nu adori personajele, povestea şi stilul uşor de a scrie al autoarei.
5. Ce carte ai recomanda unui mare aventurier/calator si de ce?
Cred că Urzeala Tronurilor de G. R. R. Martin datorită dozei de suspans, adrelanină, aventură, lupte su săbii, cavaleri, dragoni şi intrigi politice (şi nu numai). O carte care sigur nu te va plictisi şi vei dori să o mai reciteşti de multe ori.
6. Ce carte ai recomanda unui dusman cunoscut si de ce?
Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon deoarece are un limbaj vechi greu de lecturat (hihi!) şi datorită poveştii pline de tâlc al lui Dinu Păturică.
7. Ce carte ai recomanda unei persoane care nu iubeste lectura si de ce? 
Acum depinde şi de vârstă. Jurnalul unui puşti de Jeff Kinney pentru cineva mai mic, iar pentru un adolescent probabil seria Copiii Lămpii Fermecate de P. B. Kerr.
8. Ce carte ai recomanda unuia “cu nasul pe sus” si de ce?
Categoric Jane Eyre de Charlotte Bronte deoarece cartea îţi demonstrează cât de grea poate fi viaţa uneori şi că trebuie să ne bucurăm de ea aşa cum e. Plus, povestea de dragoste dintre domnul Rochester şi Jane e absolut înduioşătoare.
9. Ce carte ai recomanda celui care apare primul in lista de bloguri si de ce?
Hmm, Sayuki. Cred că i-aş recomanda Îngerul Mecanic de Cassandra Clare, pare genul ei :D. Este o carte extrem de interesantă, cu personaje bine conturate şi o acţiune alertă.

2 comentarii: